Statele Unite și China s-au pus de acord să instituie începând din iulie întâlniri în mod regulat la nivel înalt pe tema securității cibernetice, spionajului comercial și pentru a crea reguli de conduită comune, a confirmat Casa Albă duminică, relatează AFP.
Discuțiile vor viza nu doar probleme legate de atacuri informatice, ci și reguli de stabilit cu scopul încadrării anumitor spații de Internet, a subliniat un oficial de la Casa Albă, după ce New York Times (NYT) a anunțat aceste întâlniri viitoare.
Secretarul de Stat american John Kerry anunța în aprilie, într-o vizită la Beijing, că China și Statele Unite urmează să creeze un grup de lucru pe tema securității informatice, ca reacție față de o intensificare a unor atacuri cibernetice comise de hackeri chinezi.
Aceste viitoare întâlniri reprezintă „primul efort diplomatic vizând dezamorsarea tensiunilor (dintre cele două țări), în contextul în care Statele Unite deplâng atacuri cotidiene sub forma unor intruziuni informatice și furturi de secrete industriale și guvernamentale”, scrie New York Times.
„Avem nevoie de norme și reguli”, a declarat vineri, sub protecția anonimatului, un oficial american de rang înalt implicat în negocieri privind organizarea acestor întâlniri.
Primele întâlniri au fost programate în iulie.
Aceste informații apar înaintea unui summit informal, vinerea viitoare, în California, între președintele american Barack Obama și președintele chinez Xi Jinping.
„Oficiali americani spun că nu se așteaptă ca acest proces să aducă imediat o reducere semnificativă a atacurilor cotidiene dinspre China”, scrie NYT.
Însă „este o problemă importantă ce nu poate să fie expediată în cursul unor simple discuții”, a declarat un oficial american sub protecția anonimatului, precizând că întâlnirile se vor concentra în primul rând asupra încălcărilor proprietății intelectuale a firmelor americane.
Șeful Pentagonului Chuck Hagel a profitat sâmbătă de un forum pe tema securității în Asia, în prezența unei delegații militare chineze, și a acuzat Beijingul că se livrează spionajului informatic.
Această nouă acuzație, exprimată în fața principalilor oficiali militari asiatici, exercită o presiune asupra Beijingului, cu o săptămână înainte de întâlnirea dintre președinții Barack Obama și Xi Jinping.
Un raport al Pentagonului în Congres a denunțat în mai o vastă campanie de spionaj informatic din partea Beijingului, într-o încercare de a colecta informații asupra unor programe americane în domeniul Apărării.